Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢIICLUJ: Proiecte importante în cadrul Judeţului

C.P. Ştirile Zilei /

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a decis preluarea a 1,6 km de drumuri şi 0,4 km de alei şi căi de legătură, cu scopul reabilitării acestora. Decizia a venit ca urmare a solicitărilor venite din partea societăţilor care constituie platforma industrială "Clujana".

Potrivit CJ Cluj, lucrările de reabilitare au o valoare de aproximativ 1,98 milioane de lei cu TVA.

"Este vorba despre o estimare, care se referă la lucrări de refacere a fundaţiilor în vederea asigurării condiţiilor de trafic din incintă, încadrarea cu borduri a drumurilor precum şi aducerea la cotă a căminelor şi gurilor de scurgere de pe aceste drumuri, care vor fi, în final, prevăzute cu îmbrăcăminte din beton asfaltic în două straturi" a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

CJ Cluj a scos la licitaţie lucrările pentru amenajările exterioare ale "Stadionului la standarde internaţionale Cluj-Napoca". Astfel, contractul de proiectare şi execuţie lucrări, în valoare de aproximativ 3,8 milioane de euro fără TVA, presupune amenajarea a 24.300 mp, din care 1.600 mp - carosabil şi platforme auto, 720 mp - alee biciclişti, 4.763 mp - alei pietonare, 2.115 - taluz şi 2.567 - alei pietonale (amenajări permanente). Alţi 9.540 mp vor fi amenajaţi provizoriu.

De asemenea, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, societate aflată în proprietatea forului judeţean, va participa, în parteneriat cu o societate privată, la licitaţia pentru construirea şi operarea ulterioară a Aeroportului Internaţional Braşov.

"Este foarte important, deoarece încercăm să dăm o coerenţă sistemului de transport aerian din această zonă a ţării. Noi avem o experienţă importantă, Aeroportul nostru înregistrând creşteri importante şi beneficiind de investiţii mari", a declarat Preşedintele.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional