Ministerul Mediului şi Pădurilor a semnat luni, 22 noiembrie, 6 contracte de finanţare totalizând suma record de 554,26 milioane Euro fără TVA. Din această valoare finanţarea acordată din fonduri europene se ridică la 406,04 milioane Euro.
"Este cea mai consistentă semnare de contracte de până acum.", a declarat domnul prim-ministru Emil Boc, prezent la eveniment.
Cele 6 contracte cuprind 4 proiecte de apă şi canalizare în judeţele Alba, Brăila, Ilfov şi regiunea Constanţa-Ialomiţa, un proiect pentru managementul deşeurilor în judeţul Botoşani şi un proiect de reabilitare a sistemului termoficare din municipiul Timişoara.
Astfel, beneficiarul proiectului de extindere şi reabilitare a infrastructurii de canalizare din judeţul Alba este Operatorul Regional S.C. "Apa CTTA" S.A. Valoarea totală a proiectului se ridică la 102 milioane Euro fără TVA, finanţarea nerambursabilă fiind de 80,01 milioane Euro. Proiectul are în vedere investiţii în tratarea şi distribuţia apei potabile, precum şi colectarea şi tratarea apelor uzate pentru următoarele unităţi administrativ teritoriale: municipiul Alba Iulia şi localităţile Blaj, Câmpeni, Ocna Mureş, Cugir, Sebeş şi Aiud.
Lucrările vor fi încheiate în termen de 37 de luni de la data semnării contractului.
Proiectul de reabilitare şi modernizare a sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Brăila va presupune o investiţie de 95,75 milioane Euro fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune se ridică la 73,89 milioane Euro.
Beneficiarul proiectului este SC Compania de Utilităţi Publice Dunărea SA din Brăila.
Oraşele şi localităţile cuprinse în proiect sunt: Brăila, Ianca, Însurăţei, Făurei, Viziru, Tufeşti, Vădeni, Chişcani cât şi pentru Sistemul Regional. Lucrările vor fi finalizate în termen de 49 de luni.
SC Raja SA Constanţa va implementa proiectul de reabilitare şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa-Ialomiţa. Perioada de implementare este de 48 de luni, suma totală aferentă proiectului ridicându-se la 192,3 milioane Euro fără TVA. Valoarea finanţării nerambursabile se ridică la 22,11 milioane Euro. De aceste lucrări vor beneficia locuitorii municipiilor Constanţa, Mangalia, Medgidia, Feteşti plus alte 20 de localităţi din cele două judeţe (Constanţa şi Ialomiţa).
Sistemele de alimentare cu apă şi canalizare din judeţul Ilfov vor fi reabilitate şi modernizate printr-o investiţie de 76,36 milioane Euro fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă se ridică la 55,63 milioane Euro.
Beneficiarul proiectului este operatorul SC Apă-Canal Ilfov SA., ce se va ocupa de implementarea proiectului timp de 49 de luni.
Localităţile cuprinse în proiect sunt: Pantelimon, Bragadiru, Cornetu, Domneşti, Ciorogârloa, Brăneşti şi Cernica.
Contractul de management al deşeurilor semnat ieri vizează judeţul Botoşani. Valoarea totală a proiectului se ridică la 33,5 milioane Euro fără TVA iar finanţarea nerambursabilă se ridică la 24,76 milioane Euro.
Beneficiarul proiectului este Consiliul Judeţean Botoşani, proiectul având o perioadă de implementare de 57 de luni.
Contractul cuprinde construirea unui depozit conform şi a unei staţii de sortare la Stăuceni, construirea a două staţii de transfer la Săveni şi Ştefăneşti şi amenajarea punctelor publice de colectare la cele două staţii de transfer la Dorohoi şi Flămânzi. De asemenea proiectul prevede închiderea şi reabilitarea a două depozite urbane neconforme de la Botoşani şi Dorohoi.
Proiectul de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare din municipiul Timişoara are în vedere conformarea la normele de protecţia mediului privind emisiile poluante în aer şi pentru creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană.
Pentru realizarea acestor obiective vor fi investite 54,25 milioane de Euro fără TVA din care finanţarea nerambursabilă acordată se ridică la 27,13 milioane Euro.
"Suntem primi în Europa în ceea ce priveşte numărul contractelor semnate pentru proiecte mari de infrastructură: apă/apă uzată, managementul deşeurilor, prevenirea inundaţiilor etc. Cu toate acestea până la momentul de faţă am reuşit să absorbim doar 45 milioane Euro.", a declarat domnul László Borbély, ministrul Mediului şi Pădurilor.
Dacă România nu va reuşi să îşi îmbunătăţească capacitatea de absorţie a fondurilor europene, vom primi din ce în ce mai puţini bani de la Uniunea Europeană.
Pe viitor măsurile împotriva beneficiarilor care nu respectă graficele de implementare vor merge până la rezilierea contractelor, potrivit domnului Emil Boc.
Pentru a facilita munca celor ce lucrează cu proiecte europene se va vota o nouă lege a achiziţiilor publice. Aceasta va ridica plafonul pentru achiziţii publice şi va desţeleni procedurile de achiziţie, a ţinut să precizeze domnul Boc.
De asemenea domnia sa ne-a informat că pentru anul viitor va fi alocată de la bugetul de stat o sumă dublă faţă de anul acesta pentru cofinanţarea proiectelor europene.