Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Investiţii de 300 milioane de euro blocate de lipsa legislaţiei

F.A. Ştirile Zilei /

Lipsa legislaţiei secundare blochează investiţii de peste 300 de milioane de euro în energie alternativă, potrivit unui comunicat al firmei de avocatură Muşat & Asociaţii.

"Până acum nici un proiect nu a accesat fondurile disponibile, sub niciuna dintre formele prevăzute de lege, din cauza lipsei legislaţiei secundare, a ghidurilor şi normelor metodologice necesare, deşi energia regenerabilă este în prezent domeniul vedetă al investitorilor", a declarat Miruna Suciu, Partner Muşat & Asociaţii.

În perioada 2008-2013 sunt disponibile 200 de milioane de euro pentru proiecte de energie regenerabilă, din care 169,7 milioane de euro fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi 30,3 milioane euro fonduri de cofinanţare publică asigurate de la bugetul de stat. La acestă sumă se adaugă fondurile disponibile prin intermediul Ministerul Mediului, estimate la peste 100 de milioane de euro, potrivit sursei citate.

"Pentru a ne alinia prevederilor Uniunii Europene în ceea ce priveşte eficienţa energetică, trebuie să urgentăm accesarea acestor fonduri", a adăugat Miruna Suciu.

În domeniul Energiei, Muşat & Asociaţii ocupa locul întâi în cele mai recente ediţii ale clasamentelor realizate de publicaţiile internaţionale de specialitate Legal 500 şi Chambers Europe. De asemenea, prestigiosul ghid juridic britanic, PLC Which Lawyer, recomandă cu prioritate (highly recommended) expertiza Muşat & Asociatii în aceasta arie de practică avocaţială.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional