Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2025

Investiţii de 300 milioane de euro în hoteluri şi clădiri de birouri pe Calea Victoriei

J.P. Ştirile Zilei /

Investiţii de 300 milioane de euro în hoteluri şi clădiri de birouri pe Calea Victoriei

Calea Victoriei, cea mai reprezentativă arteră comercială a Bucureştiului, cu o lungime de 2,8 kilometri, situată între Piaţa Victoriei şi Piaţa Naţiunile Unite, va continua să se dezvolte ca pol de birouri şi hotelier în următorii ani, planurile dezvoltatorilor vizând realizarea a şapte clădiri noi de birouri şi şase hoteluri în urma unor investiţii care pot depăşi pragul de 300 de milioane de euro, potrivit unei analize a companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Astfel, noile clădiri de birouri vor avea o suprafaţă închiriabilă de peste 100.000 de metri pătraţi, iar hotelurile ar urma să suplimenteze oferta cu peste 700 de camere cotate la patru şi cinci stele.

Mihnea Şerbănescu, general manager în cadrul Cushman & Wakefield Echinox: "Calea Victoriei este o arteră în jurul căreia poate fi repornită construcţia Bucureştiului, în condiţiile în care zona cuprinde o serie dintre cele mai importante bijuterii arhitecturale româneşti, care trebuie conservate şi puse în valoare, dar şi o sumedenie de imobile lăsate în paragină care necesită investiţii substanţiale în consolidare sau redezvoltare. Ne bucură să vedem un număr tot mai ridicat de dezvoltatori dornici să concretizeze potenţialul zonei, investind atât în renovarea unor clădiri istorice, cât şi în imobile noi care se încadrează în specificul arhitectural".

În prezent, în zona Calea Victoriei sunt localizate 12 clădiri de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de circa 55.000 de metri pătraţi, reprezentând mai puţin de 2% din stocul modern al Capitalei. În ceea ce priveşte oferta hotelieră, zona este cea mai dezvoltată din Bucureşti, beneficiind în prezent de peste 2.000 de camere în hoteluri cotate la patru şi cinci stele, reprezentând circa 30% din capacitatea de cazare a Capitalei pe acest segment.

Datele Cushman & Wakefield Echinox indică drept cele mai avansate proiecte din zonă hotelul Autograph by Marriott Old Town, care va dispune de 214 camere, respectiv proiectele de birouri Millo Offices, Tandem Offices şi Dacia One, având o suprafaţă închiriabilă de circa 40.000 de metri pătraţi.

"Având o masă critică de spaţii de birouri şi facilităţi de cazare moderne şi beneficiind de o varietate de atracţii gastronomice şi culturale, Calea Victoriei poate redeveni o destinaţie turistică şi de afaceri de top la nivel european", completează Mihnea Şerbănescu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional