Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a atras peste 4 milioane lei fonduri nerambursabile pentru amenajarea spaţiilor pietonale din centrul istoric vechi al municipiului.
Contractul de finanţare al proiectului "Amenajarea spaţilor pietonale din centrul istoric al municipiului Sfântu Gheorghe" a fost semnat miercuri 16 februarie 2011 de către domnii Simion Creţu, director general ADR Centru şi Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, precizează un comunicat al Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru.
Finanţarea nerambursabilă va fi acordată prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1, proiectul fiind cel de-al treilea contract de finanţare nerambursabilă, semnat pe domeniul 1.1, din totalul celor 5 proiecte individuale eligibile ce constituie Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al Municipiului Sfântu Gheorghe.
Pe parcursul a 36 luni vor avea loc lucrări de reabilitare a infrastructurii urbane, de creare a unor trasee pietonale, piste pentru biciclişti, de plantare şi renaturare a zonelor degradate. Prin fondurile alocate, 14.382 mp de spaţiu degradat şi neutilizat va fi reabilitat pentru activităţi sociale, 8.992 mp de alei şi pavaje vor fi reamenajaţi, bicicliştii vor avea la dispoziţie o pistă de 356 mp şi vor fi amenajaţi 4.865 mp de spaţiu verde, investiţii şi dotări de care vor putea să se bucure cei peste 62 mii locuitori ai oraşului.
"Interesul autorităţilor publice locale din municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv din judeţul Covasna, în accesarea fondurilor nerambursabile este reflectat de către numărul de proiecte depuse spre finanţare şi de către contractele semnate. Obţinerea unui nivel de trai mai bun pentru cetăţenii municipiului se poate observa prin cele cinci contracte de finanţare semnate până în prezent de municipiul Sfântu Gheorghe. Acestea sunt destinate preponderent reabilitării infrastructurii sociale, mai exact a reabilitării şi dotării a două licee din municipiu, reabilitării unui cămin pentru persoane în vârstă, a cantinei sociale din oraş şi amenjării spaţiilor verzi. Acelaşi interes rezultă şi la nivelul judeţului Covasna unde, prin cele 21 de proiecte contractate până în prezent, se vor reabilita peste 17 km de drum judeţean, se vor dota la standarde europene 2 unităţi şcolare, va fi reabilitat un centru social şi se vor crea 47 locuri de muncă, în urma finanţării a 14 microîntreprinderi", a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.
Valoarea totală a proiectului este de 5,9 milioane lei din care 4,32 milioane lei reprezintă suma nerambursabilă solicitată spre finanţare, iar 88 mii lei este contribuţia municipiului Sfântu Gheorghe la cheltuielile eligibile ale proiectului.