Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢII ÎNVĂŢĂMÂNTCluj: Campus universitar pentru Facultatea de Teologie

F.A. Ştirile Zilei /

Primarul Cluj-Napoca a iniţiat un proiect de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită a unui teren de aproximativ 4000 mp, conform unui comunicat de presă al Primăriei Cluj-Napoca.

Din detaliile furnizate de reprezentanţii Mitropoliei Ardealului reiese că pe parcela solicitată se doreşte construirea unui campus universitar pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu clădiri care să găzduiască aula (360 mp), sălile de curs (360 mp), săli de seminar (950 mp), ateliere şi spaţii destinate corpului profesoral - decanat, birouri pentru profesori, sală profesorală, dar şi spaţii de cazare, o cantină şi anexe pentru utilităţi şi parcări. Campusul va găzdui şi o mică capelă.

De asemenea, proiectul prevede că Mitropolia va restitui administrarea unui teren de circa 7.000 de mp pe str. Slănic, dar care nu a putut fi utilizat pentru scopurile în care a fost solicitat întrucât este mult mai potrivit pentru zonă de agrement.

"Astfel, practic se rezolvă două probleme - una a prezervării unei zone din muncipiu care se poate amenaja ca spaţiu verde şi care va fi cuprinsă în noul PUG în regim urban de tip "V" pentru a fi protejată pe viitor, iar pe de altă parte, se creează un centru educaţional ecleziastic la nivelul pe care trebuie să îl ofere un oraş care găzduieşte Mitropolia Ardealului", a precizat primarul Sorin Apostu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional