Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢII ÎNVĂŢĂMÂNTSibiu: Primăria desfăşoară mai multe proiecte pentru modernizarea oraşului

C.P. Ştirile Zilei /

Primăria Sibiu are o în vedere o serie de proiecte pentru modernizarea şi reabilitarea Sibiului, precum şi creşterea calităţii vieţii în cadrul municipiului.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei, suprafaţa de teren intravilan a Sibiului va creşte cu 772 de hectare, prin trecerea în din extravilan în intravilan a acestei suprafeţe situate în zona Căii Şurii Mici. Intravilanul municipiului va măsura, în urma aplicării acestei hotărâri, 4.974,1 hectare.

În vacanţa de vară sunt prevăzute lucrările de proiectare şi execuţie pentru amenajarea Colegiului Tehnic Textil în vederea extinderii Grădiniţei nr 28. La Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr este prevăzută proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a unui laborator de chimie. Tot în această perioadă va fi înlocuit sistemul de încălzire pe sobe cu unul pe centrală la Şcoala nr.2 şi la Gradiniţa nr. 16. La şcoala nr 21 cât şi la grădiniţa nr. 43 vor fi înlocuite instalaţiile electrice.

Lucrări se vor executa şi la Şcoala nr. 1, unde vor fi reabilitate instalaţiile sanitare, iar la Grădiniţa nr.33 va fi reamenajată cantina. De asmenea, lucrări de reabilitare vor avea loc şi la Şcoala "Regina Maria", unde procedura este deja în derulare, iar la Şcoala "Radu Selejan" vor demara lucrări la instalaţiile de apă caldă menajeră. Valoarea lucrărilor precizate este de 783.000 lei, fonduri ce provin din bugetul local. În paralel cu finalizarea acestor lucrări se vor achiziţiona şi dotări independente precum: echipamente de bucătărie în grădiniţe, mobilier pentru Grădiniţa nr. 22, mobilier pentru laboratorul de chimie la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr şi o centrală termică pentru Şcoala nr. 2 şi Grădiniţa nr.16. Valoarea acestor achiziţii este aproximativ 280.000 lei.

Municipalitatea continuă lucrările de amenajare la Şcoala Emil Cioran pentru mutarea Grădiniţei nr 22. Valoarea totală a acestei lucrări este de aproximativ 1,3 milioane de lei.

Municipalitatea realizează, de asemenea, în perioada vacanţei de vară şi lucrări de reparaţii curente în unităţile de învătământ administrate. Astfel, în cele trei luni de vacanţă vor avea loc intervenţii pentru întreţinerea şi reparaţii ale instalaţiilor (gaz, apă, canal şi sanitare); vor fi efectuate lucrări de igienizare, reparaţii ale gardurilor care împrejmuiesc unităţile şcolare, reparaţii la tâmplărie şi la pardoseală. În anumite unităţi şcolare, unde orele de curs au permis, au fost deja demarate unele lucrări de reparaţii curente, la acoperişuri, sobe sau la reţelele electrice. Valoarea acestor lucrări este de 600.000 lei.

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, lucrările de refacere a asfaltului de pe străzile care au alcătuit traseul traficului greu continuă cu strada cu Rahovei şi sensul giratoriu de la intersecţia Semaforului, Ştefan cel Mare, Vasile Aron. Pe strada Semaforului se va proceda mai întâî la ridicarea la cotă a căminelor de vizitare, ca lucrare pregătitoare pentru refacerea asfaltului pe benzile de lângă ax, iar lucrările pe strada Rahovei vor fi finalizate în decursul acestei săptămâni.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional