Anul acesta începe construirea primei clinici de chirurgie cardiovasculară si pediatrie de la Spitalul "Grigore Alexandrescu", unitate aflată în administrarea Primăriei Sectorului 1. Tot în acest an vor iniţiate în sector lucrările de consolidare şi modernizare ale corpului A din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, lucrările de consolidare şi reamenajare ale Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu", precum şi lucrările de consolidare şi amenajare exterioară ale clădirii de anatomie patologică din cadrului Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu". "Am început, încă din 2005, consolidarea şi modernizarea spitalelor pe care le administrăm. În prezent, majoritatea spitalelor aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 sunt clinici moderne, cu aparatură de ultimă generaţie", a declarat Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1.
Potrivit sursei citate, în prezent, se continuă lucrările de consolidare ale corpului G din cadrul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu", precum şi lucrările de consolidare şi refuncţionalizare ale corpului C al Spitalului "Carol Davila". De asemenea, la Spitalul "Sf. Maria" se continuă lucrările de mansardare.




































