Recepţia lucrărilor de închidere a vechiului depozit din Câmpulung a avut loc vineri, 3 septembrie. Lucrările au fost realizate de firma Iridex Group.
Acest proiect este penultimul obiectiv finalizat din cadrul programului "Management integrat al deşeurilor solide în judeţul Argeş". Până la momentul de faţă prin acest program a fost închis depozitul de la Albota şi a fost deschis un nou depozit în aceeaşi locaţie. Urmează ca până la sfârşitul lunii septembrie să fie închis şi depozitul de la Mioveni.
Depozitul de la Câmpulung avea o suprafaţă de 3,5 ha şi un volum de 380.000 mc de deşeuri. S-a dorit izolarea deşeurilor cu o acoperire impermeabilă, printr-un strat de etanşare mineral din argilă şi materiale geosintetice, realizarea colectării levigatului şi a apelor de suprafaţă, precum şi realizarea instalaţiei de captare şi ardere biogas. De asemenea a fost construită o staţie de transfer cu o capacitate totală de 37902 tone/an, exclusiv transfer 28138 tone/an. Proiectul a cuprins şi clădirea personalului precum şi o staţie de compost şi un garaj pentru utilaje şi echipamente. Lucrările de construcţii şi terasamente au durat 2 ani.
Iridex Group Construcţii se ocupă şi de realizarea platformelor de colectare a deşeurilor din zonele rurale şi urbane din ale judeţului Arges.