Judeţul Cluj: Piaţa Iara a fost inaugurată
Noua Piaţă Agroalimentară Iara, din Comuna Iara, Judeţul Cluj, a fost inaugurată ieri, 13 iulie, în cadrul unui eveniment la care au luat parte domnul Alin Tişe, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi domnul Radu Bica, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Lucrările de execuţie au fost realizate de SC Napoca Construcţii. Complexul este amenajat la standarde europene şi cuprinde 40 de standuri pentru producătorii de produse lactate şi aproximativ 150 de standuri pentru producătorii de legume şi fructe.
"Ne dorim ca în scurt timp modelul acestei noi şi moderne pieţe să fie transpus la nivelul cât mai multor comune, permiţând astfel producătorilor locali să îşi desfacă produsele în condiţii optime, cu economie de timp şi bani şi, nu în ultimul rând, la preţuri reduse, de producător", a declarat domnul Alin Tişe.
Atât lucrările de construcţie ale pieţei, în valoare de 112.000 lei, lucrările de amenajare şi modernizare a pieţei, în sumă la 250.000 lei, precum şi pavarea curţii şi asfaltarea drumului de acces au fost asigurate de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj, menţionează comunicatul.





































