În cadrul proiectului "Modernizarea salvării montane în judeţul Harghita" vor fi amenajate/construite la cheie 4 baze salvamont în Harghita Băi, Lacul Roşu, Harghita Mădăraş şi Topliţa.
Cele patru centre de salvamont vor fi utile pentru cazare, instruire, activităţi civile şi în clădire va funcţiona şi un cabinet medical, potrivit Consiliului Judeţean Harghita.
Valoarea totală a proiectului este de 7,6 milioane lei, contribuţia proprie reprezentând 2% din valoarea eligibilă, respectiv 122,43 mii lei. Valoarea eligibilă este de 6,12 milioane lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă este de aproape 6 milioane lei. Perioada de implementare este de 20 de luni de la data semnării, contractul de finanţare îşi păstrează valabilitatea 5 ani după expirarea perioadei de implementare a proiectului.
Obiectivul general al proiectului este valorificarea potenţialului turistic montan din judeţul Harghita prin asigurarea condiţiilor specifice de siguranţă în arealul muntos harghitean atât turiştilor, cât şi locuitorilor judeţului Harghita, precum şi asigurarea condiţiilor pentru acordarea de prim ajutor în situaţiile de urgenţă.
Proiectul a fost depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional Axa 5 - "Dezvoltarea Durabilă şi Promovarea Turismului", DMI. 5.2. - "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice".