Consiliul Judeţean Maramureş are în derulare mai multe proiecte de amploare aflate în diferite stadii de implementare: realizarea unui pod peste râul Someş, lucrările la drumul Baia Sprie-Bârsana şi proiectele legate de Spitalul Judeţean "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare şi circuitul bisericilor în Maramureş, potrivit unui comunicat remis de Consiliul Judeţean.
Astfel, în vederea realizări podului din beton armat peste râul Someş (localitatea Ulmeni), a fost întocmit Studiul de Fezabilitate urmând ca principalii indicatorii tehnico-economici să fie supuşi spre aprobare în şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi, 30 iunie 2010.
În ceea ce priveşte proiectul Baia Sprie-Bârsana, domnul Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean, a asigurat pe maramureşeni, că nu există dificultăţi legate de această investiţie."Nu există probleme legate de finanţare sau de închidere a lucrărilor. În acest moment nu vorbim de blocarea investiţiilor la drumul Baia Sprie-Bârsana. Lucrarea continuă şi se face la parametrii optimi." a declarat domnul Mircea Man, preşedintele Consiliului Judeţean.
De asemenea, în următoarea perioadă urmează să fie semnat protocolul pentru proiectele legate de investiţia la Spitalul Judeţean "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare şi Circuitul Bisericilor în Maramureş, adaugă comunicatul menţionat.





































