Rom Olsena Company din Târgu Mureş şi-a modernizat hala de producţie printr-o investiţie de 72.000 Euro, ce aduce o reducere a consumului de energie de 48%.
Fima producea sârmă, panouri de gard din metal şi cuie într-o hală încălzită prin sobe utilizând o combinaţie de gaze naturale şi lemne, sistem de încălzire ineficient şi foarte costisitor.
Proiectul a cuprins izolarea acoperişului, ferestrelor, pereţilor, uşilor şi o centrală modernă de încălzire, informează un comunicat remis redacţiei.
Economia implicată în această modernizare pe toată durata de 15 ani a investiţiei se ridică la 248.250 Euro şi include economiile din evitarea degradării construcţiei.
Investiţia a fost finanţată printr-un subîmprumut de 61.153 Euro de la CEC Bank, prin intermediul UE/BERD Facilitate de Finanţare pentru Eficienţa Energetică. De asemenea Rom Olsena s-a calificat pentru acordarea unui Grant UE de 15% (9.173 Euro) din valoarea investiţiei.