Serviciile de proiectare şi execuţie aferente proiectelor de investiţii "Modernizare şi reabilitare drumuri, comuna Cîrligele, Construire şi dotare grădiniţa, sat Bonteşti, comuna Cîrligele" vor fi contractate în urma unei licitaţii electronice lansate de primăria Cîrligele, judeţul Vrancea, luni, 27 septembrie 2010.
Contractul este estimat la valoarea de 9,8 milioane lei fără TVA, finanţarea fiind asigurată prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Măsura 322, "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale".
Lucrările vor fi finalizate în termen de 24 de luni de la data atribuirii contractului.
Pentru partea de modernizare drumuri fondurile sunt distribuite după cum urmează: 350,66 mii lei pentru proiectare şi 8 milioane lei pentru execuţie. În privinţa grădiniţei serviciile de proiectare sunt estimate la 21,54 mii lei, iar cele de execuţie la 858,47 mii lei.
Operatorii economici pot depune ofertele până la data de 21 octombrie 2010.