Licitaţiile pentru lucrările de proiectare şi consultanţă pentru cel de-al doilea proiect al Primăriei Municipiului Piatra Neamţ din cadrul programului Casa Verde vor fi lansate în luna septembrie, ne-a spus domnul Doru Mândrilă, reprezentantul Unităţii de Implementare a Proiectului.
Acest al doilea proiect al Primăriei Piatra Neamţ presupune înlocuirea surselor de încălzire clasice la: Stadionul Municipal, Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu, Colegiul Tehnic Forestier, Şcoala nr. 7 Văleni, Locuinţe sociale Văleni.
"Dacă va fi semnat contractul de finanţare până la sfârşitul lunii august (aşa cum este prevăzut), implementarea proiectului va începe cu luna septembrie şi va dura 12 luni. Elementele tehnice finale, câte panouri şi aşa mai departe, vor fi stabilite în cadrul proiectului de execuţie.", ne-a menţionat domnul Mândrilă.
Primul proiect prevede montarea de panouri solare pentru 22 grădiniţe şi creşe. La acesta lucrările sunt în derulare şi vor fi finalizate în decembrie.