Primăria Iaşi va anunţa, în cursul lunii noiembrie, şase licitaţii în cadrul proiectului "Dezvoltare reţea rutieră în zona culturală, istorică şi turistică a municipiului Iaşi". Directorul tehnic al Primăriei municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat: "Sperăm ca de luna viitoare să putem demara licitaţiile pentru lucrări, respectiv pentru construcţii şi instalaţii în valoare totală de 66 milioane lei, asistenţă tehnică şi dirigenţie de şantier - pentru care vom avea o prevedere de 1 milion de lei, organizarea de şantier, care va costa 335.000 lei, serviciile de consultanţă au o prevedere de 661.000 lei, cele de publicitate 130.000 lei şi auditul 60.000 lei".
Valoarea totală aprobată a proiectului este de 87,5 milioane lei, sumă cu care se vizează refacerea infrastructurii în zona centrală a oraşului, zonă care cuprinde majoritatea obiectivelor turistice, muzee, clădiri istorice, biserici. În cadrul lucrărilor, va fi refăcută reţeaua stradală pentru 16 artere, va fi refăcută şi modernizată trama stradală prin realizarea de piste pentru biciclişti şi reabilitarea spaţiilor pietonale aferente celor 16 străzi, se vor reabilita 3.700 metri liniari de cale de rulare a tramvaielor pe tronsonul cuprins între Agronomie - Triumf şi Str.Musicescu şi, de asemenea, se vor amenaja aproximativ 20.000 de metri pătraţi de spaţiu verde. Acest proiect face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Polului de Creştere Iaşi (PIDPC). Municipiul Iaşi, în calitatea sa de Pol de Creştere, poate accesa fonduri nerambursabile prin Axa prioritară 1 - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere" din Programul Operaţional Regional 2007-2013.