Săptămâna trecută a fost inaugurată noua linie de feribot Turnu Măgurele-Nicopol, între România şi Bulgaria. Realizarea obiectivului s-a făcut prin implementarea unui proiect "în oglindă" româno-bulgar finanţat din fonduri europene prin Programul Phare CBC 2002. Costul proiectului pentru partea română a fost de 4,5 milioane euro, din care 3,3 milioane euro fonduri Phare şi 1,2 milioane euro cofinanţare din partea beneficiarului. Principalele lucrări efectuate au vizat amenajarea platformei şi rampei auto, lucrări hidrotehnice şi construcţia clădirilor aferente, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Proiectul are drept scop promovarea bunei vecinătăţi şi a stabilităţii în zona frontalieră prin construirea unei noi căi de acces între cele două ţări.




































