Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

InvestiţiiO nouă staţiune pe litoral

Articol preluat din Cotidianul Bursa Ştirile Zilei /

Litoralul românesc va avea o nouă staţiune, în maximum patru ani, proiectul fiind o premieră pentru turistul autohton, datorită faptului că presupune realizarea unei staţiuni de tip all-inclusive. Acest program este mai vechi, după cum a declarat Mugur Mitrana, primarul localităţii 23 august, la un post de radio. Potrivit domniei sale, "Terra" - noua staţiune - va fi ridicată de la zero lângă localitatea 23 august, între Costineşti şi Olimp. Construcţia va cuprinde două hoteluri cu 13 etaje, 40 de vile, un heliport şi terenuri de minigolf. Aceasta va beneficia şi de o bază de tratament, pentru odihnă şi refacere, dotată cu aparatură ultramodernă, la standarde europene.

Edilul Mugur Mitrana susţine că proiectul a intrat în linie dreaptă, adăgând că este vorba despre investiţii în totalitate private. Investitorii au achiziţionat loturi de teren de la localnici, fiind obţinute aproximativ toate avizele necesare. La realizarea infrastructurii viitoarei staţiuni va coopera şi Ministerul Turismului, potrivit primarului din 23 august.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional