Mai multe lucrări importante de infrastructură desfăşurate în oraşul Oradea vor fi finalizate în următoarele luni, potrivit unui comunicat remis de Primăria Municipiului Oradea.
Astfel, lucrările de pe strada Matei Corvin se vor încheia până la sfârşitul lunii august. Acestea cuprind: reabilitarea carosabilului, trotuarelor, rigolelor, podeţelor, acceselor aferente străzii şi lărgirea carosabilului cu încă o bandă în dreptul intersecţiei cu strada Ion Bogdan.
Pe bulevardul Dacia sunt în curs de finalizare scuarurile dintre benzile de circulaţie, dotarea acestora cu sistem de irigaţie, precum şi cele trei sensuri giratorii realizate în scopul fluidizării circulaţiei. Tot pe acest tronson, pe partea dreaptă a bulevardului Dacia, în zona blocurilor "Zig-zag", municipalitatea intenţionează să lărgească şi să asfalteze trotuarul în scopul amenajării de parcări pentru riverani.
În ceea ce priveşte amenajarea malului Crişului Repede, pentru care Primăria municipiului a semnat un protocol cu Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de "Apă Crişuri", pe tronsonul Podul Decebal - podul de pontoane se execută lucrări de asfaltare şi amenajare a trotuarului, montarea balustradelor de protecţie, amplasarea de bănci şi montarea de stâlpi pentru iluminatul public.
Şi în cartierul Loşia sunt în curs de execuţie o serie de lucrări majore, care vor fi finalizate până la începutul lunii iulie: prelungirea străzii C-tin Brâncoveanu cu ieşire pe strada Oneştilor şi realizarea unui sens giratoriu care va uni străzile Oneştilor- Cazaban - Brâncoveanu.
Iar în zona cartierului Rogerius pe străzile Călugăreni, Italiană, Bernard Shaw au fost deja finalizate parcările dintre blocuri, mai precizează comunicatul remis de Primăria Municipiului Oradea.





































