Lucrările de reabilitare a magistralei de termoficare de pe strada Crişanei, tronsonul strada William Shakespeare - strada Decebal din Oradea, au fost demarate la începutul acestei săptămâni. Firma care va executa lucrările este Drumuri Orăşeneşti. Termenul de finalizare a lucrărilor pentru acest tronson este septembrie 2010, informează reprezentanţii primăriei.
Pe strada Crişanei lucrările au început la data de 1 aprilie 2010. Valoarea totală a lucrărilor pentru această stradă se ridică la cc. 1 milion lei. Până la momentul de faţă au fost montate borduri şi au fost amenajate parcări înspre malul Crişului între strada Oneştilor şi Decebal.
Reabilitarea străzi Crişanei face parte proiectele Programului Operaţional Regional "Modernizare străzi în vederea fluidizării traficului de acces între zone rezidenţiale şi funcţionale din municipiul Oradea".





































