Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Valea Someşului" va contracta lucrări în valoare de 15,843,542 lei fără TVA pentru dezvoltarea zonei Valea Someşului din judeţul Sălaj, conform unui anunţ publicat de Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Lucrările menţionate vor dura aproximativ 18 luni şi vizează reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare, infiinţarea serviciului public de dezăpezire, intreţinerea drumurilor şi spaţiilor verzi. Proiectul este finanţat de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Se vor executa lucrări pentru alimentarea cu apă a localităţilor Poiana Blenchii, comuna Poiana Blenchii şi Gilgău, comuna Gilgău, din judeţul Sălaj. Se va realiza reţeaua de canalizare a localităţilor Gilgău şi Poiana Blenchii.
Se are în vedere şi modernizarea a două drumuri comunale: DC 39A Poiana Blenchi (DC39)-Falcusa şi DC 37 Glod (DN1C/E58)-Francenii de Piatra.
De asemenea se va reabilita căminul cultural Gostila, loc. Gostila nr.77, com.Poiana Blenchii.
Data limită de depunere a ofertelor este 22.06.2010, mai precizează anunţul SEAP.




































