Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

InvestiţiiPeste 19 milioane de lei pentru reabilitarea Zonei Industriale Est din Tulcea

A.D. Ştirile Zilei /

Primăria Municipiului Tulcea va reabilita şi moderniza Zona Industrială Est a oraşului pentru suma de 19.205.565 lei, fără TVA, rezultată în urma procedurii de licitaţie deschisă. Valoarea estimată iniţial a fost de 24.815.932 de lei. Lucrarea presupune modernizarea drumului de acces în zonă, precum şi a reţelelor de utilităţi aferente acestuia, respectiv canalizare, alimentare cu apă, inclusiv staţii de pompare şi iluminat public. Criteriul de atribuire a constat în obţinerea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic. În acest sens, preţul ofertei a avut o pondere de 70%, consumul de energie al electropompelor din staţiile de pompare 10%, 5% perioada de garanţie a pompelor şi 5% durata de execuţie a lucrărilor. Câştigătorul licitaţiei este societatea Deltacons SA, din Tulcea. Proiectul a fost finanţat din fonduri europene, respectiv prin Programul Operaţional Regional, axa prioritară 2 - îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport, domeniul major de interventie 2.1 - reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional