Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

InvestiţiiPeste 20 de hoteluri "Hilton" vor fi deschise în România

Articol preluat din Cotidianul Bursa Ştirile Zilei /

Terasa "Roberto"s on La Strada", din cadrul hotelului "Athenee Palace Hilton" Bucureşti, a fost redeschisă.

Un număr de 20-25 de hoteluri sub brandul "Hilton" urmează să fie deschise pe teritoriul ţării noastre, potrivit lui Friedrich Niemann, directorul general al hotelului "Athenee Palace Hilton", din Bucureşti. În prezent, reprezentanţii lanţului hotelier prospectează piaţa, urmând ca într-o perioadă de cinci-zece ani să fie contractate şi inaugurate, după cum ne-a declarat Adela Cristea, director de dezvoltare pe Europa şi Africa, în cadrul "Hilton Worldwide". Noile hoteluri vor funcţiona sub contracte de franciză sau management. Locaţiile vizate pentru funcţionarea unor astfel de hoteluri sunt, potrivit doamnei Cristea, Cluj, Timişoara, Craiova, Iaşi, Constanţa, Ploieşti, în prezent fiind în diverse stadii negocieri pentru proiecte noi sau existente. De asemenea, au loc discuţii pentru deschiderea unui număr de patru hoteluri în Capitală, trei dintre acestea funcţionând sub câte unul din cele trei branduri " Hilton" - "Doubletree by Hilton", "Hilton Garden Inn" si "Hampton by Hilton" - şi unul fiind un produs de lux ("Conrad" sau "Waldorf Astoria").

Până la finalul anului în curs, va fi inaugurat, la Oradea, hotelul "Doubletree by Hilton", construit de firma "Calipso", urmând ca, la sfârşitul anului 2011, să fie deschis, la Braşov, un hotel "Hampton by Hilton". Primul dintre acestea va avea 147 de camere şi va fi încadrat în segmentul "upscale" - echivalentul a 4-5 stele, după cum ne-a precizat Adela Cristea. Cel de-al doilea hotel, a cărui construcţie va fi demarată în acest an, va fi încadrat la nivelul de "focus service" - circa 3 stele.

Încă de la deschidere, "Athene Palace Hilton" din Bucureşti este lider de piaţă, potrivit directorului de dezvoltare, care ne-a declarat că şi activitatea acestuia a fost afectată de criză dar că, în acelaşi timp, hotelul a câştigat cotă de piaţă. La rândul său, domnul Niemann a precizat că "Athenee Palace Hilton" are un grad de ocupare de 60%.

În prezent, hotelul se află într-un proces de renovare, acesta fiind complet operaţional pe întreaga perioadă a lucrărilor. Astfel, "Athenee Palace Hilton" a finalizat renovarea terasei "Roberto"s on La Strada" şi va demara, pe parcursul acestei luni, lucrările pentru zonele publice de la parterul clădirii. De asemenea, restaurantele "Brasserie" şi "Le Bistrot", precum şi recepţia şi "Le Collonade" vor intra pe rând, până în luna august, în reabilitare. Până la finalul anului, şi restaurantul "Roberto"s" va fi refăcut, în locul restaurantului "Brasserie" urmând să fie deschisă o zonă de retail.

Investiţia totală se ridică la 2 milioane de euro şi este asigurată de "Ana Hotels" - compania deţinătoare. În ceea ce priveşte modul în care va arăta hotelul după renovare, domnul Niemann a precizat: "Suntem extrem de încântaţi de această investiţie, deoarece va susţine poziţia hotelului ca lider de piaţă între hotelurile de lux din Bucureşti şi totodată va păstra autenticitatea, respectând valoroasa moştenire de aproape 100 de ani. Repoziţionarea restaurantelor hotelului, prin concepte moderne, care se potrivesc stilului clasic-modernist al hotelului, va oferi atât locuitorilor Bucureştiului, cât şi vizitatorilor, mai multe posibilităţi de a se bucura de ospitalitatea < Hilton > în oraş".

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional