"Curtea Domnească", zonă istorică a oraşului Piatra Neamţ, va fi restaurată cu fonduri europene în proporţie de 98% prin Programul Operaţional Regional, diferenţa de 2% fiind asigurată de municipiul Piatra Neamţ, conform unui comunicat remis redacţiei.
Valoarea totală estimată a proiectului se ridică la 21,7 milioane lei, restaurarea cuprinzând lucrări de reabilitare, dotare şi punere în valoare a sitului şi clădirilor de patrimoniu. Astfel, vor beneficia de lucrări de reabilitare: Muzeul de Etnografie, Muzeul de Artă, Teatrul Tineretului, Turnul Clopotniţa, ruinele beciului şi ruinele zidului de incintă ale Curţii Domneşti şi muzeul aferent.
"Ca urmare a implementării proiectului, cu siguranţă potenţialul turistic al zonei va creşte, generând locuri de muncă şi surse noi de venituri pentru nemţeni", spune Mihaela Stănescu, director la Boştină &Associates Financial Consulting, firma ce oferă consultanţă pentru accesarea fondurilor europene Primăriei Piatra Neamţ în proiectul de restaurare.





































