Contractul pentru execuţia proiectului "Foraj apă geotermală la Ştrandul Neptun", care va fi executat de societăţile "Amahouse" Arad şi "Iprotim" Timişoara a fost semnat zilele trecute, potrivit lui Gheorghe Falcă, Primarul municipiului Arad.
Astfel, executanţii desemnaţi în urma licitaţiei vor presta servicii de proiectare şi execuţie foraj apă geotermală în conformitate cu prevederile caietului se sarcini şi obligaţiile asumate în contract. Preţul lucrării depăşeşte 2 milioane de lei. Din acest total, 1,3 milioane de lei provin de la Ministerul Dezvoltării, restul de 700.000 de lei reprezentând surse din fondul de rulment al municipiului Arad. Durata perioadei de execuţie şi proiectare este de 90 de zile. Edilul Aradului susţine că, odată captată sursa de apă geotermală, zona bazinelor va fi reconfigurată şi vor începe noi investiţii la baza de agrement. "În funcţie de debitele şi de temperatura apei, la iarnă vom pregăti un bazin care va fi umplut cu apă termală, din bazinele existente. Vor mai fi amenajate pavilioane care vor găzdui garderobele şi un tunel de acces la bazinul cu apă termală", a declarat Gheorghe Falcă. Acesta a mai adăugat faptul că apa termală va avea două circuite, unul prin filtrare şi unul prin centrală pe gaz, astfel încât dacă va fi nevoie, temperatura apei va putea să fie reglată.
Ştrandul Neptun a mai beneficiat de apă termală în trecut, însă puţurile s-au colmatat deoarece nu au fost întreţinute. Dacă în urma forajului se va reuşi captarea sursei de apă termală, aceasta va avea calităţile şi proprietăţile celei din staţiunea bihoreană Băile Felix.
Odată captată sursa de apă termală, se aşteaptă o creştere a veniturilor bazei de agrement, venituri care vor fi reinvestite. "În următorii cinci ani ne dorim să amenajăm o zonă de bazine acoperite cu apă termală care vor avea vestiare proprii de unde se va face accesul la bazine, astfel încât ştrandul să poată să fie folosit şi iarna", a mai spus Gheorghe Falcă.
De asemenea, ştrandul va avea o nouă zonă, destinată copiilor, care vor avea un bazin cu apă încălzită cu ajutorul unor panouri fotovoltaice. Aici va fi montat un tobogan modern şi bazinul va fi modernizat. De asemenea, plaja din jurul bazinului va fi gazonată. În apropiere se va construi o staţie de tratare-recirculare a apei, care va funcţiona pe bază de panouri fotovoltaice. În aceeaşi zonă se lucrează la construirea unui grup sanitar şi se va amenaja un loc de joacă pentru copii.
Ştrandul Neptun este situat în spaţiul încadrat de bucla Mureşului, pe o suprafaţă de aproape 40 de hectare şi este considerat al doilea ştrand ca mărime din Europa situat lângă o apă curgătoare. Ştrandul arădean este considerat o mini-staţiune, numărul de vizitatori ridicându-se la 3 milioane de vizitatori pe an. Ştrandul dispune de o zonă de bazine, o zonă comercială şi de o zonă de căsuţe, care pot fi închiriate pe un sezon întreg de arădeni.




































