Contractul de execuţie, proiectare şi servicii de finanţare lucrări pentru străzi, construcţii civile, reţele de apă, canalizare, reţele de iluminat şi canalizaţie, în valoare de 51,1 milioane de lei fără TVA, a fost scos la licitaţie de Primăria Municipiului Târgu-Mureş. Lucrările vor dura 36 de luni de la data atriburii contractului, iar atribuirea acestuia se va face în funcţie de oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Conform anunţului de pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 7 iunie 2011, ora 11:00.








































