Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

InvestiţiiProiect balneoclimateric de 4,77 milioane euro, la Borsec

Articol preluat din Cotidianul Bursa Ştirile Zilei /

Primăria Borsec va organiza, la sfârşitul acestei luni, o licitaţie în urma căreia va fi desemnată firma care se va ocupa de construcţia unui complex balneoclimateric, cu săli de tratament, saune şi bazine pentru băi. Acest proiect amintit este finanţat, în principal, de MDRT, având o valoare de 4,77 milioane euro, fără TVA.

Primarul oraşului Borsec, Mik Jozsef: "Proiectul are ca scop relansarea turismului, după ce, în anul 2002, s-a închis singura bază de tratament care funcţiona în Borsec. Noul centru va dispune, printre altele, de o bază de tratament, cu săli de masaj şi hidroterapie, tratament cu nămol, bazine pentru băi termale, saune, săli pentru gimnastică medicinală şi bazine wellness". Edilul din localitate a adăugat că lucrările de construcţie a complexului vor dura trei ani. Centrul va avea o suprafaţă construită de peste 4.500 de metri pătraţi şi o capacitate de până la 1.200 de persoane pe zi.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional