Lucrările de construcţie pentru reabilitarea şi modernizarea Drumului Judeţean DJ 248 Iaşi-Vaslui au fost demarate. Valoarea totală a proiectului este de 70.117.252,34 lei din care 51.053.676,20 lei reprezintă finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2, "Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale", informează un comunicat remis redacţiei.
Beneficiarul proiectului este parteneriatul între Consiliul Judeţean Iaşi şi Consiliul Judeţean Vaslui. Implementarea a început încă din octombrie 2008, iar în prezent au fost începute lucrările de construţie. Termenul preconizat pentru finalizarea proiectului este 10 septembrie 2011, durata de implementare fiind de 39 de luni.
Scopul lucrărilor este de a asigura legătura directă între 3 oraşe (Iaşi, Vaslui, Negreşti) şi peste 20 localităţi rurale, dintre care 7 sunt organizate ca centre de comună. Drumul va asigura conexiunii la reţeaua de drumuri naţionale/europene (coridorul IX pan-european inter-modal) şi scoaterea din izolare a unor zone cu o dezvoltare structurală deficitară, precizează comunicatul menţionat.




































