Plasamentele imobiliare sunt extrem de profitabile în opinia specialiştilor "Colliers International", care le cataloghează ca fiind mai sigure decât cele pe piaţa de capital. Creşterea pieţei rezidenţiale este de circa 20% pe an, putând ajunge chiar şi la 50% pentru proiectele deosebite, de o calitate superioară şi o locaţie foarte bună.
Specialiştii "Colliers" susţin că această creştere face ca investiţiile în unităţi rezidenţiale noi să fie extrem de atractive. Cu toate acestea, mulţi oameni sunt reticenţi să facă un astfel de plasament. "Această rezervă se datorează fie lipsei de informaţii, fie neîncrederii în creşterea susţinută a pieţei pe o perioadă îndelungată" a declarat Simina Istrate, market specialist în cadrul "Colliers International".
Consultanţii Colliers propun şi un exemplu de calcul al randamentului investiţiei, indicator ce se obţine raportând profitul rezultat la capitalul investit. Ei au luat în considerare o achiziţie într-o clădire aflată încă în stadiul de proiect, a unui apartament de 200.000 euro. Pentru cumpărarea acestuia, dezvoltatorul oferă ca metodă de plată sistemul 25% avans + 75% la livrare. În aceste condiţii, cumpărătorul va plăti 50.000 euro avans la semnarea ante-contractului de vânzare-cumpărare, iar restul de 150.000 de euro când construcţia va fi recepţionată. Aplicând o creştere de 20% pe an, la finalizarea construcţiei (pentru care s-a calculat o medie de 2 ani), apartamentul se va putea vinde cu 288.000 euro, arată un comunicat de presă remis redacţiei.
În momentul livrării, suma restantă poate fi obţinută printr-un credit ipotecar astfel încât investiţia proprie va consta doar în avansul iniţial. Profitul brut rezultat va fi dat de preţul de vânzare al apartamentului din care se scade avansul de 50.000 euro plătit la achiziţionarea acestuia şi suma restantă de 150.000 euro, obţinându-se 88.000 de euro. Raportând această sumă la investiţia iniţială, se obţine un randament al investiţiei de 176% în doar doi ani, performanţă foarte greu realizabilă pe oricare altă piaţă.
Cei ce doresc să obţină un randament chiar mai ridicat pot recurge, în opinia specialiştilor "Colliers", la următoarele metode: credit de nevoi personale pentru achitarea avansului, astfel încât investiţia proprie va consta doar în costul împrumutului, aceasta fiind suma raportată, în final, la profitul obţinut. Sau apartamentul poate fi cumpărat pe persoană juridică şi drepturile asupra acestuia se pot concesiona chiar înainte de livrare pentru a nu mai fi nevoie de plata finală.
"Colliers Residential" promovează spre vânzare un portofoliu imobiliar în valoare de peste 1,2 miliarde euro. Până în prezent, departamentul a vândut peste 1.000 de apartamente noi, în faza de proiect, în cele cinci mari ansambluri pe care le promovează.









































