Drumul Judeţean DJ 606 km va intra în reabilitare pe porţiunea km 55+086 (limita judeţ Dolj) - 119 +795 (intersecţie DJ 566) judeţul Mehedinţi. Lucrările se vor desfăşura pe o perioadă de 30 de luni.
La momentul de faţă proiectul se află în faza desfăşurării procedurilor de atribuire pentru contractul de execuţie. O licitaţie deschisă a fost lansată pe Sistemul de Achiziţii Publice, marţi 18 ianuarie 2011.
Valoarea contractului de execuţie este estimată la suma de 102,25 milioane lei fără TVA. Proiectul este finanţat prin Programul Operational Regional 2007 - 2013, Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul naţional şi bugetul propriu al judeţului Mehedinţi.
Ofertele vor fi primite la sediul beneficiarului Consiliul Judeţean Mehedinţi până la data de 18 februarie 2011, ora 16:00. Deschiderea ofertelor va avea loc în data de 21 februarie, ora 18:00.