Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢII FABRICIJudeţul Olt: IAC Group investeşte într-o nouă fabrică la Balş

C.P. Ştirile Zilei /

Compania germană, Krefeld din cadrul IAC Group va investi 58 milioane de Euro în construcţia unei noi fabrici greenfield la Balş, în judeţul Oltenia.

IAC este primul furnizor de automobile care va construi o fabrică greenfield în România. În acestă fabrică vor lucra 400 de persoane, precizează un comunicat IAC.

"Sunt foarte mândru să anunţ această investiţie cheie în România", a declarat Jens Höhnel, Preşedintele IAC Group.

"Această expansiune strategică îi va permite companiei IAC să sprijine pe unul dintre cei mai globali clienţi ai săi, Ford Motor Company, aflat în continuă expansiune globală. Mai mult, poziţia strategică a IAC va sprijini alţi clienţi de automobile din zonă".

Guvernul României va avea o contribuţie de 17 milioane de Euro la acest proiect, peste cei 58 de milioane de Euro pe care îi va investi Euro IAC.

Noua fabrică va avea o suprafaţă de 15.000 mp şi va reprezenta un centru de competenţe pentru IAC.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional