Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢIIGIURGIU: Mănăstirea Comana va fi restaurată

F.A. Ştirile Zilei /

Contractul de lucrări de execuţie pentru obiectivul "Restaurarea şi valorificarea turistică durabilă a monumentului istoric Mănăstirea fortificată Comana şi modernizarea infrastructurii conexe" a fost scos la licitaţie de către Consiliul Judeţean Giurgiu.

Potrivit anuţului publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, valoarea contractului este de aproximativ 21,3 milioane de lei fără TVA, iar durata acestuia este de 27 de luni de la data atribuirii.

Criteriul de atribuire al contractului este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 29 iulie 2011, ora 8:30.

Contractul va fi finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", Domeniul de Intervenţie 5.1 - "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe".

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional