Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

INVESTIŢIIMinisterul Dezvoltării îşi propune ţinte ambiţioase pentru 2011

Alexandru David Ştirile Zilei /

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului

Pentru anul 2011 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi-a propus să

demareze cel mai mare program guvernamental de investiţii - Planul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Componenta ce revine Ministerului are o valoare de 4 miliarde euro, a precizat doamna Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.

O componentă a Programului se va axa pe realizarea a 10.000 km de drumuri judeţene şi de interes local, iar 1.500 de localităţi vor beneficia de reţele de alimentare cu apă, canalizare şi staţii de epurare. O altă direcţie de investiţii are în vedere finanţarea proiectelor autorităţilor locale depuse la Ministerul Agriculturii pe Măsura 3.2.2 - Renovarea şi dezvoltarea satelor, dar rămase fără finanţare, precum şi proiectele aflate în rezervă pe Axa 2 din Programul Operaţional Regional, totalizând nu mai puţin de 1,5 miliarde euro, explică domnia sa.

Tot pentru 2011, ministrul dezvoltării îşi propune să finalizeze contractarea fondurilor POR şi creşterea ratei de absorbţie. În paralel, se doreşte urgentarea implementării reabilitării termice prin credit cu dobândă subvenţionată de stat şi impulsionarea vânzării apartametelor ANL. O prioritate o constituie şi finalizarea a 130 de săli de sport, precum şi construirea unei săli polivalente de mare capacitate în Bucureşti. Ministerul se va implica şi în reabilitarea staţiunilor turistice Borsec, Băile Herculane şi Sulina. O altă iniţiativă vizează găsirea unui partener pentru construirea unei noi staţiuni pe litoral, mai spune doamna Elena Udrea.

Cu toate acestea, MDRT va dispune în 2011 de un buget cu aproximativ 1% mai mic comparativ cu 2010 (2,2 miliarde lei).

Pentru a eficientiza activitatea şi a raţionaliza costurile, în 2010 MDRT a introdus standarde de cost pentru lucrările finanţate de minister şi a limitat la 10% valoarea actelor adiţionale plătite pentru lucrările realizate cu fondurile sale. În plus, s-a acordat posibilitatea chiriaşilor ANL de a achiziţiona locuinţele ocupate.

În paralel, a fost iniţiat procesul de reformulare a legislaţiei privind parteneriatul public- privat, locuirea, urbanismul şi turismul. În 2011 vor fi continuate aceste demersuri şi de asemenea va fi elaborată Strategia de Dezvoltare Teritorială a României.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional