Domnul Biró Rozalia, viceprimarul Municipiului Oradea, şi domnul Eduard Florea, directorul Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Municipiului Oradea au prezentat joi 20 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, analiza execuţiei bugetare pe anul 2010.
Astfel, cea mai mare parte din bugetul de investiţii a fost alocată pentru reabilitarea străzilor. Valorea acestor lucrări s-a ridicat la 46,42 milioane lei, reprezentând 38% din bugetul de investiţii.
Investiţii majore în anul 2010 au fost făcute şi în reţelele de apă şi canalizare, acestea reprezentând 19% din investiţii. Totalul investiţiilor în lucrări de apă şi canalizare se ridică la 22,9 milioane lei.
De asemenea, Primăria a acordat importanţă şi domeniul sănătăţii, investiţiile în 2010 ridicându-se la 12,97 milioane lei, informează un comunicat remis redacţiei.
A fost continuat şi procesul de reabilitare a blocurilor, pentru care s-au cheltuit 1,54 milioane lei, 1% din buget.