Un nou proiect al Primăriei Oradea a fost prezentat de viceprimaul municipiului, Biro Rozalia şi şeful Biroului Turism, Cultură, Regenerare Urbană, din cadrul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Dumitru Sim, cu ocazia conferinţei de presă de ieri, 30 iunie 2011.
Potrivit Primăriei Oradea, proiectul, intitulat "Reabilitare, modernizare şi extindere pe verticală Centrul de Cazare Temporară nr. 1", prevede reabilitarea centrului de pe strada O.Goga, în vederea oferirii de servicii sociale destinate persoanelor aflate în situaţii de risc social la parametrii recomandaţi de legislaţia în vigoare.
În urma reabilitării, modernizării şi extinderii imobilului menţionat vor exista 19 apartamente cu câte o cameră şi 16 apartamente cu 2 camere, şi spaţiile anexe conlocuirii, de care vor putea beneficia 120 de persoane. Valoarea totală estimată a proiectului este de 3,6 milioane de lei, iar durata de implementare a acestuia, 24 de luni.
"Cei care vor beneficia de aceste locuinţe în urma modernizării vor avea parte de locuinţe conforme standardelor secolului XXI", a menţionat Dumitru Sim, la prezentarea proiectului.