Planul de amenajare al Zonei Leonardo da Vinci, aferent proiectului de intubare a pârâului Adona, derulat de Administraţia Bazinală Ape Crişuri a fost prezentat de către Primarul Ilie Bolojan, împreună cu Directorul Executiv al Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea, Mircea Ghitea, joi, 2 iunie 2011, în cadrul unei întâlniri cu cetăţenii.
Astfel, Primăria Oradea pregăteşte realizarea unui drum de acces, de la podul situat peste Adona pe strada Nojoridului şi până în dreptul străzii Gheorghe Asachi.
Potrivit unui comunicat al Primăriei, municipalitatea va amenaja, de asemenea, aproximativ 130 de locuri de parcare pentru locuitorii străzii Leonardo da Vinci, avându-se în vedere şi realizarea unor perdele de protecţie verzi (arbori, arbuşti).
"Lucrările de amenajare a căilor de acces şi a locurilor de parcare vor începe în primăvara anului viitor, după ce Administraţia Bazinală Ape Crişuri va finaliza proiectul de intubare a pârâului Adona", a spus primarul Ilie Bolojan.
Proiectul municipalităţii presupune realizarea, în total, a aproximativ 500 de locuri de parcare, realizarea sistemului de iluminat public aferent acestora, dar şi a sistemului de colectare a apelor pluviale pe străzile Meiului, Leonardo da Vinci, respectiv zona străzii Liszt Ferenc.