Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2025

INVESTIŢIIPeste 20 de licitaţii vor fi lansate de CN Aeroporturi Bucuresti SA

F.A. Ştirile Zilei /

CN Aeroporturi Bucuresti SA intenţionează să lanseze până la sfârşitul anului o serie de licitaţii pentru lucrări de reabilitare şi modernizare.

Procedurile de adjudecare pentru cel mai mare dintre contracte vor fi demarate la data de 31 octombrie 2011, potrivit informaţiilor publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Contractul este estimat la valoarea de 296,68 milioane lei fără TVA, fiind incluse atât serviciile de proiectare cât şi de execuţie. Lucrările cuprind reabilitarea şi modernizarea pistei 08R-26L, lărgirea buzunarului 26L, reabilitarea CR Delta. Proiectul va fi încheiat în termen de 12 luni de la data adjudecării contractului.

Totodată, în data 30 septembrie 2011 este prevăzută lansarea licitaţiei pentru contractul de modernizare a statiei 20kV PT+DDE+executie AIHCB. Valoarea estimată a contractului se ridică la 11,45 milioane lei fără TVA, iar perioada de implementare este de 18 luni.

Pentru modernizarea CT1 AIHCB vor fi investite 6,31 milioane lei fără TVA. Data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare este 30 septembrie 2011. Perioada de implementare este de 5 luni.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional