Licitaţia pentru rezervoare de apă, staţii de pompare apă brută şi ape uzate, reţele de apă şi canalizare, subtraversări în municipiul Vaslui a fost lansată pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, vineri, 17 decembrie 2010.
Contractul face parte din proiectul de "Reabilitare a sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare şi a staţiilor de epurare a apelor uzate din municipiile Vaslui, Bîrlad, Huşi şi oraşul Negreşti".
Valoarea estimativă a contractului este de 28,5 milioane lei fără TVA, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat şi bugetul local.
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 36 de luni de la data atribuirii contractului.
Ofertele pot fi depuse în cadrul licitaţiei deschise organizate de Consiliul Judeţean Vaslui până la data de 3 februarie 2010, ora 10:00.