Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Iohannis participă, la Ploieşti, la o dezbatere privind oraşele la 100 de ani de la Marea Unire

Andrei Stan Ştirile Zilei /

Klaus Iohannis (Sursa foto: Presidency.ro)

Klaus Iohannis (Sursa foto: Presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis participă astăzi, la Ploieşti, la dezbaterea "Oraşele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor SMART pentru Ploieşti", organizată de autorităţile locale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

Aceasta a declarat: "Dezbaterea are loc în contextul în care ne apropiem de intrarea în anul Centenarului Marii Uniri. Este un prilej important în care se poate trage linie, se poate face o analiză în legătură cu locul în care se află România în acest moment, în ce stadiu de dezvoltare sunt comunităţile României, dar este şi un prilej important pentru aleşi să-şi informeze cetăţenii în legătură cu perspectivele pe care le au în vedere privind dezvoltarea zonelor rurale şi urbane în România în perioada următoare".

Dezbaterea, la care vor participa aleşi locali, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri, va avea loc de la ora 17:30 la Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional