Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Ionescu (CNADNR ): "Voi demisiona dacă tronsonul Gilău-Câmpia Turzii nu va fi gata la 1 decembrie"

F.A. Ştirile Zilei /

Adrian Ionescu, director în Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a declarat, ieri, la Realitatea FM că, în cazul în care tronsonul de 42 km al autostrăzii Transilvania, Gilău-Câmpia Turzii nu va fi gata la 1 decembrie, va demisiona.

"Am semnat un protocol cu cei de la Bechtel, în care se spunea că ar trebui să avem obligaţii şi răspunderi mai concrete, de ambele părţi. Adică ei să construiască şi noi să-i plătim numai după ce construiesc. Atâta timp cât ne-am asumat un termen cred că e bine să-l respectăm", spune Ionescu.

De asemenea, acesta a precizat că termenul pentru terminarea Pasajului Băneasa a fost scurtat şi ar putea să fie dat în folosinţă până la 1 decembrie.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional