Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Israelienii de la "BSR Europe" negociază achiziţia unor terenuri în România

f.a. Piaţa Imobiliară /

Compania israeliană BSR Europe negociază achiziţia unor terenuri în România şi Kazahstan, finanţând această tranzacţie prin intermediul sumelor obţinute din vânzarea unor proprietăţi către grupul Africa-Israel Properties, ce se ridică la 142-165 milioane dolari, informează Budapest Business Journal, citat de NewsIn. Compania a precizat că terenul din România este destinat construcţiei a mii de apartamente, investiţia totală ridicându-se la două miliarde şekeli (473 milioane dolari), iar terenul din Kazahstan destinat construcţiei unui mare complex rezidenţial, comercial, hotelier şi de birouri, investiţia ridicându-se la 1,8 miliarde şekeli.

BSR Europe a declarat că nu a semnat încă un memorandum de înţelegere şi nu a finalizat niciun contract de achiziţie. Compania nu a oferit detalii privind preţurile acestor terenuri şi nici despre planurile legate de construcţia unor imobile pe aceste terenuri. B.S.R. Europe Ltd este o companie înfiinţată acum 40 de ani, dezvoltând proiecte imobiliare în Europa, Statele Unite ale Americii şi Israel. Compania a dezvoltat proiecte imobiliare care însumează o surafaţă de 1.58 milioane de metri pătraţi, fiind prezentă în 8 ţări din Europa Centrală şi de Est. Compania are în curs de dezvoltare 9.100 de unităţi locative, din care 1.500 au fost deja contractate.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional