Pentru lucrările de construcţie a variantei de ocolire a municipiului Piteşti, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA a optat pentru societatea "JV Astaldi/Italstrade" din Italia cu care a încheiat, la sfîrşitul lunii aprilie, un contract în valoare totală de 2.630 miliarde lei (circa 65,7 milioane de euro, fără TVA).
Finanţarea construcţiei şoselei de centură Piteşti este asigurată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care a acordat în acest scop României un credit de 60 de milioane de euro, şi de Guvernul României.
Pregătirea tehnică a proiectului acestui by-pass şi a altor patru aflate pe traseul coridorului IV paneuropean a fost finanţată din fondurile Uniunii Europene prin programul "Phare".
Partea din contractul de lucrări care urmează să fie subcontractate este reprezentată de lucrările de mutări şi protecţie a utilităţilor, lucrări pentru care au fost propuse două societăţi româneşti: "Netsoft Systems" şi "Electromontaj".
Firma "Italstrade" este prezentă în România începînd cu 1991, o dată cu cîştigarea licitaţiei şi începerea lucrărilor la autostrada Bucureşti-Constanţa. Portofoliul de lucrări executate în ţara noastră de către "Italstrade" este reprezentat, de asemenea, de obiective precum reabilitarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti-Otopeni, reabilitarea liniei de centură a municipiului Craiova, lucrări de drumuri la Satu-Mare şi Sibiu.








































