Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Judeţul Arad29,5 milioane de euro pentru sistemul de management al deseurilor

C.P. Ştirile Zilei /

În judeţul Arad va fi implementat proiectul "Sistem de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Arad", în cadrul Programului Operaţional Mediu pentru asistenţă structurală, prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune. Proiectul vizează construirea a două staţii de compostare, a unei staţii de sortare şi mai multor staţii de transfer, potrivit unui comunicat remis de Consiliul Judeţean Arad.

Decizia Comisiei Europene de finanţare a proiectului a fost parafată ieri la Bucureşti, de către domnul László Borbély, ministrul Mediului şi Pădurilor împreună cu Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

"Se tot vorbeste de accesarea fondurilor europene şi de implementarea proiectelor. POS (Programul Operaţional Sectorial) este unul dintre cele mai bine structurate programe. Astăzi avem un exemplu concret, în care semnăm un contract cu judeţul Arad, în valoare de 29, 5 milioane de euro", a afirmat László Borbély, ministrul Mediului şi Pădurilor.

La rândul său, domnul Nicolae Ioţcu a declarat: "Dacă nu vom avea probleme legate de contestaţii sau altele de acest gen, atunci până la sfârşitul anului vom absorbi 86% din suma alocată în proiect. De asemenea, am speranţe ca în acest an judeţul Arad să acceseze aproximativ 200 de milioane de euro din fonduri europene".

Prin acest proiect se va realiza colectarea selectivă a deşeurilor, transportul acestora şi exploatarea staţiilor de transfer, precum şi transportul deşeurilor de la staţiile de transfer la depozitul ecologic. Primul pas în implementarea proiectului îl reprezintă achiziţionarea echipamentelor de colectare selectivă.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional