Consiliul Local Cocu, judeţul Argeş, a obţinut finanţare prin Programul Operaţional Regional pentru modernizarea şi extinderea Şcolii generale I-VIII. Valoarea totală a proiectului este de aproape 2,1 milioane lei, inclusiv TVA, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Argeş.
Conform aceloraşi surse, corpul de clădire existent va fi extins cu o sală de sport de 488 mp, iar modernizarea constă în lucrări de reabilitare a sălilor de clasă, înlocuirea instalaţiei electrice şi finisări interioare. Durata de implementare a fost estimată la 11 luni de la semnarea contractului de finanţare.
La nivelul Judeţului Argeş, 14 şcoli au obţinut aprobarea proiectelor pentru reabilitare şi modernizare prin Programul Operaţional Regional. Valoarea totală cumulată a acestora este de aproape 56 milioane lei, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Argeş.
Conform aceloraşi surse, modernizările vor viza trei şcoli din comuna Lereşti, două din comuna Bârla, două din municipiul Câmpulung şi câte una în comunele Râca, Albeştii de Argeş, Dârmăneşti, Muşăteşti, Cocu, Corbeni şi Budeasa.