Două mari proiecte de spaţii comerciale: Korona şi Polus Mall urmau să fie iniţiate în Braşov anul trecut. Tot astfel şi ansamblul rezidenţial Coresi din zona fostei platforme "Tractorul". Pe lângă acestea, mai erau şi alte proiecte rezidenţiale mai mici, de până în 100 de apartamente. Toate aceste proiecte "sunt vii, dar au fost amânate", ne-a precizat domnul Nicolae Ţucunel, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov. Domnia sa speră totuşi ca aceste proiecte să fie măcar pornite în primăvara lui 2010, chiar dacă acest lucru s-ar realiza cu investiţii mai mici decât cele preconizate.
În ansamblu, anul care tocmai s-a încheiat a fost caracterizat de o reducere considerabilă a investiţiilor din mediul privat. În privinţa construcţiilor, anul 2009 a fost unul "de recul" deoarece investiţiile pe acest segment s-au redus cu 40-50% faţă de anul precedent, în contextul atingerii vârfului dezvoltării în intervalul 2007-2008, estimează domnul Ţucunel.
La momentul de faţă investitorii sunt în aşteptare, chiar şi cei interesaţi de segmentul industrial. În acest caz sunt proiecte europene câştigate, dar beneficiarii nu au semnat deocamdată contractele, atât din prudenţă, cât şi datorită reticenţei manifestate de bănci în acordarea de credite sau la nişte dobânzi mari. În plus, indiferent de domeniul de activitate, companiile nici nu mai ştiu ce produse să pună pe piaţă pentru a satisface cererea întrucât piaţa a fost dezechilibrată iar structura cererii s-a schimbat. De exemplu nu se mai caută spaţii de birouri ca înainte, completează Nicolae Ţucunel.
Pe lângă iniţiatorul unui proiect, atât statul, cât şi banca reprezintă alte două părţi interesate de beneficiile rezultate din dezvoltarea acestuia. Adesea încurajau investiţia, pentru că în definitiv ieşeau în avantaj. În contextul actual, ar trebui să se implice mai mult, atrage atenţia preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov.
Potrivit aceleiaşi surse, în 2009 societăţile prezente în Cameră s-au orientat mai ales spre programe de formare profesională şi atestare pentru domenii care sunt profitabile chiar şi cu investiţii mici (de exemplu, topografie). Numărul total de membri ai organizaţiei judeţene, deşi a fluctuat în anul 2009, s-a menţinut în jurul valorii de 700-800, în contextul în care cei care s-au retras, ca urmare a încetării activităţii, au fost înlocuiţi de companii noi, conchide domnul Nicolae Ţucunel.




































