Au început lucrările de execuţie în proiectul "Reabilitare traseu drum judeţean Baia Sprie (DN 18) - Cavnic (DJ 184) - Ocna Şugatag (DJ 109F) - Călineşti (DJ 185) - Bârsana (DJ 185)". Traseul cuprinde aproape 60 de km de drumuri şi va respecta toate normele europene în vigoare. Executantul este societatea "Selina" SA, iar garanţia lucrării este de 30 de ani. La deschiderea şantierului au participat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, domnul Mircea Man, alături de oficialităţi judeţene, locale, reprezentanţi ai Agenţiei de Dezvoltare Cluj Napoca, directori din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş.
"Cunosc starea drumurilor şi sunt la fel de nemulţumit ca orice maramureşean care trăieşte şi se foloseşte de infrastructura rutieră judeţeană, însă lucrez, împreună cu echipa managerială din cadrul Consiliului Judeţean, la gestionarea cât mai eficientă a acestei probleme. Nu e suficient să plombăm astăzi nişte gropi în asfalt pentru ca mâine ele să reapară şi să degradeze şi mai mult drumul. Sunt bani pe care, dacă nu-i utilizam corespunzător, în lucrări de calitate, îi aruncăm pe geam. În ceea ce priveşte această lucrare, apreciez ca fiind extrem de binevenită o astfel de investiţie, vă asigur că o vom monitoriza constant şi că se va derula conform contractului, respectând întocmai documentaţia şi normele europene şi asigurându-ne un drum de 56 de km la standarde de performanţă occidentală", a declarat domul Mircea Man, Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, cu ocazia deschiderii şantierului de la Ocna Şugatag.




































