Activitatea din construcţii a fost foarte mult redusă în 2009 faţă de anii precedenţi şi chiar blocată în primul semestru, apoi şi-a revenit puţin, dar s-a axat în general pe investiţii mai mici. Aceasta deoarece evoluţia este corelată cu piaţa creditelor bancare, iar condiţiile nu sunt avantajoase. În acest context, "cred că şi în 2010, ca şi în 2009, investiţiile vor merge cu frâna de mână trasă, deoarece nu au sprijin", consideră doamna Menuţa Iovescu, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Timiş.
Situaţia economică a companiilor se va menţine în primul semestru din 2010 cam la acelaşi nivel cu cea din perioada similară din 2009, apreciază doamna Iovescu.
Există posibilitatea de demarare în 2010 a unor proiecte de extindere pe zona industrială. Un exemplu ar fi "Continental Automotive", producătorul de componente pentru autoturisme sau cu utilizări industriale, care vrea să-şi modernizeze linia de producţie. Aceasta ar fi o investiţie de câteva zeci de milioane de euro, dar încă nu este sigură, subliniază sursa citată.
În 2009 a crescut mult interesul companiilor pentru finanţările nerambursabile, unde sunt alternative. Acest lucru a fost motivat şi de lipsa de lichidităţi de pe piaţă, în contextul în care pentru creditul bancar trebuie plătite şi dobânzile, deci finanţarea nerambursabilă este mult mai convenabilă. De asemenea a mai crescut şi numărul de cereri de arbitraj adresate Camerei, deoarece această variantă de soluţionare a litigiilor comerciale este mai simplă, consideră doamna Iovescu. Domnia sa mai spune că a sporit şi interesul pentru soluţii de promovare a afacerii, dar în schimb a scăzut în cazul cursurilor de formare profesională.
Camera de Comerţ şi Industrie Timiş cuprinde peste 700 de membri.
Anul trecut au existat reorganizări şi fuziuni, mai ales în cazul societăţilor deţinute de acelaşi acţionar, în ideea reducerii cheltuielilor. Pe de altă parte sunt societăţi care s-au reprofilat, şi-au redus sau chiar închis activitatea, dar acestea nu sunt multe, ne asigură doamna Menuţa Iovescu.




































