Consiliul Judeţean Argeş a semnat contractul de finanţare a celei de-a doua faze a proiectului "Managementul integrat al deşeurilor solide din judeţul Argeş", proiect cu o valoare totală de aproape 83,3 milioane lei, fără TVA, finanţat prin Programului Operaţional Sectorial Mediu, au anunţat reprezentanţii instituţiei.
Principalele lucrări ce vor fi realizate în această a doua etapă vizeazăş: închiderea depozitului Curtea de Argeş şi realizarea staţiei de transfer; desfiinţarea depozitului de la Costeşti şi realizarea staţiei de transfer; realizarea celulei II din cadrul depozitului ecologic regional Albota, precum şi crearea infrastructurii necesare pentru precolectare şi colectare a deşeurilor în zona de implementare a proiectului - localităţile aferente etapei a II-a (Ciofrângeni, Poienarii de Argeş, Valea Danului, Valea Iaşului, Domneşti, Aninoasa, Brăduleţ, Corbi, Muşăteşti, Nucşoara, Pietroşani, Vlădeşti, Bârla, Buzoieşti, Căldăraru, Hârseşti, Izvoru, Lunca Corbului, Miroşi, Mozăceni, Negraşi, Popeşti, Râca, Recea, Rociu, Slobozia, Stolnici, Suseni, Ştefan cel Mare, Teiu, Ungheni).