Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a solicitat instanţei de judecată suspendarea autorizaţiei de construcţie pentru tronsonul II al proiectului Uranus-Berzei, până la soluţionarea pe fond a acţiunii de anulare a PUZ-ului introdusă de ONG-uri. Demersul Prefecturii s-a făcut ca urmarea a solicitării exprese a Inspectoratului de Stat în Construcţii.
La solicitarea unor ONG-uri, Tribunalul Municipiului Bucureşti a anulat PUZ-ul care stă la baza eliberării autorizaţiilor de construcţie emise pentru acest proiect şi a suspendat două din cele trei autorizaţii de construcţie. Mai mult, o instanţă din Cluj, tot la solicitarea unor ONG-uri, a dispus suspendarea aceluiaşi PUZ.
Potrivit Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, suspendarea solicitată de Prefectură va opera numai până când instanţa competentă va judeca fondul procesului (anulare PUZ) şi până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti în baza căreia fie lucrările pot continua, fie vor fi oprite de către instanţă.
"Suntem, din nou, din păcate, într-o situaţie în care, deşi proiectul Uranus-Berzei este poate util şi oportun Capitalei, asupra legalităţii sale planează dubii confirmate de două instanţe. Nu vad deci unde este blocajul politic. Nu Prefectura, ci societatea civilă a demarat procedurile judiciare, însă, ca prefect, sunt obligat să reacţionez şi să cer sistarea lucrărilor până când instanţele vor clarifica definitiv aspectele juridice controversate. Constat că, de fiecare dată când primarul general nu este capabil să ducă la bun-sfârşit un proiect anunţat cu surle şi trâmbiţe, fuge sub fusta politicului, căutând alţi vinovaţi" a declarat prefectul capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei.