Proiectul de lege privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", a fost aprobat de Guvernul României miercuri, 17 noiembrie.
Aceast act normativ vizează simplificarea şi fluidizarea fluxurilor financiare în cadrul programelor operaţionale finanţate din fonduri externe nerambursabile aferente programelor de cooperare teritorială europeană şi, implicit, creşterea gradului de absorbţie a acestor fonduri în România, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Beneficiarii, autorităţi publice centrale şi locale, îşi vor cuprinde în bugetele proprii valoarea integrală a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, ceea ce va asigura fluenţa implementării proiectelor şi va contribui la simplificarea procedurilor administrative cu privire la accesul beneficiarilor la fonduri externe nerambursabile.
Totodată, prezenta lege reglementează modalitatea de angajare a cheltuielilor efectuate în cadrul programelor de cooperare teritorială, în vederea semnării contractelor /deciziilor /ordinelor de finanţare, la nivelul autorităţilor de gestionare a programelor.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului gestionează 11 programe în cadrul obiectivului "Cooperare Teritorială Europeană" printre care: Programul pentru Reţeaua de dezvoltare urbană URBACT II, Programul de cooperare transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013, Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria - România sau Programul de cooperare transnaţională "Sud-Estul Europei".